luni, 7 februarie 2011

A FOST ULTIMA ZĂPADĂ? - 6 februarie 2011

Tura tradiţională a Asociaţiei de Turism Chindia, propusă de Nicuşor Tudosă pe traseul: Fieni – Runcu – Valea Vaca – Muntele Măguri – Stâlpuleţ – Între Văi – Runcu Fieni s-a conctretizat anul acesta prin colaborarea devenita şi ea tradiţională: ATC – AEFC – ONCR.
Aşadar, duminică 6 februarie 2011, la ora 9:00 dimineaţa au pornit la drum câţiva doritori de aer proaspăt. Din Târgovişte Nicuşor cu familia şi George cu studentele sale drăguţe. Din Pucioasa Cătălina iar din Fieni, Marius, Ileana, Andra şi Petruţ Saulea.
Vremea a fost minunată iar în binecunoscuta poiana însorită s-a făcut un popas pentru masă şi pentru necesara reîmprospătare spirituală. La întoarcere, Andra, Andrada, Petruţ şi Ileana au ales să se întoarcă pe acelaşi drum, pentru a profita din plin de ultima zăpadă, chiar dacă au ajuns jos cu hainele ude, în timp ce restul au urcat pe Măguri, la stână iar apoi pe la Stâlpuleţ, înapoi la maşini. La 17:00 drumeţii erau înapoi la Fieni, aşteptaţi ca de obicei cu ceai fierbinte şi clătite.




































2 comentarii:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  2. mai oameni buni,baiatul asta care il aveti voi saulea petrut din fieni e un nemernic.nu il mai lasa/ti in compania fetitelor astea micute ca o sa va para rau.e un pedofil si un nemorocit.dovada stau inregistrarile lui de pe net,face show erotic la web,sa postat pe net dezbracat ,se masturbeaza si face fel de fel de lucruri ca sa atraga viitorele fete cu care sa se distreze,dovada sta aceasta adresa de facebook a lui.intrati pe ea si va ve/ti convinge ce fel de om este.http://facebook.com/awapetrutz

    RăspundețiȘtergere