joi, 31 martie 2011

DECIZII... LA DIRIGENŢIE - 28 martie 2011

„TEST DE SUPRAVIEŢUIRE”

            Joi 28 martie 2011, la propunerea domnului Prof. Ionuţ Budoiu, diriginte la clasa a XI-a B la Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu” Pucioasa, reprezentanţii Asociaţiei Ecologice Floare de Colţ: Marius Prundaru – preşedinte al asociaţiei, profesor la colegiu şi Ileana Bocanciu voluntar în asociaţie au luat parte ca invitaţi la ora deschisă de dirigenţie intitulată „Test de supravieţuire” în cadrul căreia a fost susţinută prezentarea Power Point „Pericole în munţi”, cu scopul de a forma la elevi deprinderi de luare a deciziilor, individuale şi de grup, în situaţii dificile care pot apărea cu ocazia ieşirilor în zona montană. Activitatea a fost inclusă în programul “Armonie şi Culoare” program al AEFC aplicat în instituţii de învăţământ.
          Elevii au fost interesaţi de noile posibilităţi de colaborare în activităţi interesante şi utile pentru ei. O primă acţiune va fi implicarea şcolii în activităţile proiectului “Reciclând hâtia, salvezi un copac!” din cadrul programului “Răspund prezent!”
          La activitate au participat 25 de elevi (clasa a XI-a B) şi 15 profesori diriginţi de la Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu” Pucioasa.

Preşedinte AEFC
Prof. Marius Prundaru













luni, 28 martie 2011

Custodie REZERVAŢIA NATURALĂ PLAIUL DOMNESC - dosar admis

In data de 28 martie 2011, Ministerul Mediului şi Pădurilor a anunţat rezultatele finale privind atribuirea în administrare / custodie a ariilor naturale protejate în sesiunea 3 ianuarie - martie 2011. 
Dosarul de candidatură al Asociaţiei Ecologice Floare de Colţ a fost declarat admis cu un total de 68 de puncte.
http://www.mmediu.ro/actualitate/natura2000/28.03.2011_Rezultate_finale_administrare_custodii_sesiunea3.pdf

marți, 22 martie 2011

ZIUA MONDIALĂ A APEI - 22 martie 2011

În fiecare an pe 22 martie se sărbătoreşte Ziua Mondială a Apei. Cu această ocazie se lansează un apel întregii lumi pentru a atrage atenţia asupra situaţiei critice a comuităţilor cu acces limitat la apă potabilă şi canalizare.
Peste un miliard de persoane din toată lumea sunt expuse la boli şi condiţii de sărăcie din cauza lipsei resurselor necesare de apă si mai ales, sunt obligate să-şi dedice întregul timp căutarii de noi resurse.





duminică, 20 martie 2011

GALA SOCIETĂŢII CIVILE

Despre Gala Societăţii Civile
Gala Societăţii Civile este un proiect care promovează şi premiază activitatea sectorului non-profit din România. Sub umbrela Galei Societăţii Civile se desfăşoară, în prezent:

Competiţia anuală prin intermediul căreia sunt premiate cele mai bune proiecte desfăşurate de organizaţii neguvernamentale, grupuri de iniţiativă, sindicate sau persoane fizice, punând astfel în valoare şi aducând un plus de vizibililitate celor mai bune iniţiative civice. Competiţia Gala Societăţii Civile şi-a construit notorietatea de-a lungul celor opt ediţii, care au implicat în medie peste 100 de organizaţii din sectorul neguvernamental şi non-profit. Festivitatea de acordare a premiilor reprezintă un prilej şi un loc întâlnire între cel de-al treilea sector şi reprezentanţii sectorului public şi privat. Anul acesta se va desfăşura cea de-a IX-a ediţie a Galei Societăţii Civile.

Anul acesta, Asociaţia Ecologică Floare de Colţ a înscris în competiţie două proiecte desfăşurate în 2010:

PRIMII PAŞI LA MUNTE

ÎN DIALOG CU NOI, ÎN DAILOG CU MUNTELE!

vineri, 18 martie 2011

CONSILIUL ELEVILOR - 17 martie 2011

OPORTUNITĂŢI DE COLABORARE
CU ONG-URI DIN JUDEŢUL DÂMBOVIŢA

            Joi 17 martie 2011, la invitaţia doamnei Director Adjunct Prof. Carmen Frăţilă, Ileana Bocanciu, voluntar în cadrul Asociaţiei Ecologice Floare de Colţ a participat la întâlnirea cu titlul “Oportunităţi de colaborare cu ONG-uri din judeţul Dâmboviţa”, prilejuită întrunirea Consiliului Elevilor, la Grupul Şcolar Industrial “Ing. Aurel Rainu” din Fieni. În cadrul programului “Armonie şi Culoare” au fost prezentate  atât  informaţii cât şi imagini în format Power Point despre activitatea organizaţiilor neguvernamentale din judeţul Dâmboviţa, respectiv:
-         Asociaţia de Turism Chindia – programul “Educaţie prin Turism” şi “Antarctica 2006”;
-         Organizaţia Naţională “Cercetaşii României” Centrul Local “Naparis” Pucioasa – Prezentare centru, “Sunt cercetaş, sunt activ!”
-         Asociaţia Ecologică Floare de Colţ – “Floare de colţ, Floare de Argint”, “Natura ne învaţă, primii paşi în viaţă!”
          Elevii au fost interesaţi de noile posibilităţi de colaborare în activităţi interesante şi utile pentru ei. O primă acţiune va fi implicarea şcolii în activit[‘ile proiectului “Reciclând hâtia, salvezi un copac!” din cadrul programului “Răspund prezent!”


Întocmit,
Preşedinte AEFC
Prof. Marius Prundaru



miercuri, 16 martie 2011

AEFC - UN AN DE LA ÎNFIINŢARE

Anul trecut, la sfârşitul lunii martie, s-a înfiinţat Asociaţia Ecologică Floare de Colţ, organizaţie neguvernamentală care are ca scop atragerea tineretului în practicarea activităţilor cu caracter ecologic, a ecoturismulu şi a turismului specializat, în condiţii de deplină siguranţă şi cu respectatrea şi protejarea mediului înconjurător.
Înfiinţată de câţiva oameni pasionaţi, iubitori ai naturii, cu o foarte bogată experienţă în domeniul activităţii ONG-urilor, asociaţia răspunde nevoii de a avea şi în judeţul Dâmboviţa o organizaţie de profil.
Acum, la un an de la înfiinţare, Asociaţia Ecologică Floare de Colţ poate spune că nu a stat degeaba. Proiectele sale, proprii sau desfăşurate în parteneriat sau în colaborare cu alte organizaţii sau instituţii, se încadrează în patru programe mari: „Natura ne învaţă primii paşi în viaţă” – proiecte desfăşurate în mijlocul naturii, bazate pe metodele educaţiei non-formale, "Armonie şi culoare" – proiecte desfăşurate în special în instituţii de învăţământ, "Răspund prezent!" – proiecte de implicare şi responsabilitate socială,  "Edelweiss" – proiecte în străinătate sau în parteneriat cu alte ţări.
În cadrul primului program, AEFC a colaborat cu Inspectoratul Judeţean Dâmboviţa la „Olimpiada Naţională de Geografie” asigurând desfăşurarea aplicaţiei practice, în munţii Bucegi şi Leaota pentru cei peste 300 de participanţi din toată ţara. De asemenea, ca partener al Direcţiei pentru Sport şi Tineret Dâmboviţa AEFC a asigurat programul la două tabere naţionale în luna august („Şcoala Curajului 2010” şi „Speo Alpin 2010”), la care au participat 110  tineri din ţară, iar în luna octombrie, la  „Şcoala de Educaţie Turistică pentru Tineret” la care au participat 30 de tineri din Judeţul Dâmboviţa. Ca proiecte proprii, în cadrul aceluiaşi program se numără „Primii paşi la munte” (26 de participanţi) şi „În dialog cu noi, în dialog cu muntele!” (115 participanţi), proiecte finanţate de Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret.
În ceea ce priveşte „Armonie şi culoare”, AEFC a fost prezentă în 2010 cu proiecţii de imagini la Şcoala „Diaconu Coresi” Fieni („Copii de ieri, copii de azi”), Şcoala „Matei Basarab” Târgovişte („Ziua Pământului”), la simpozionul organizat de Asociaţia Green Mountains în proiectul „Munţii Bucegi – Zonă ecologică” şi la „Târgul ONG-urilor din Judeţul Dâmboviţa” organizat de Centrul Europe Direct Târgovişte.
Programul „Răspund prezent!” s-a concretizat cu acţiuni precum „Un copac pentru viitor” – palntare de puieţi în zona Aninoasa, „Ziua Canionului 7 Scări” participare la acţiunea de ecologizare din masivul Piatra Mare, organizată de Asociaţia Floare de Colţ Braşov, „Munţii Bucegi – Zonă ecologică” proiect al Asociaţiei Green Mounatins – plantat puieţi în Bucegi zona Cocora, „Ţara lui Andrei” – proiect al Şcolii Vulcana de ecologizare a Văii Vulcanei, „Reciclând hârtia, salvezi un copac!” – proiect  de reciclare a maculaturii, demarat pe 5 iunie 2010 de Ziua Internaţională a Mediului, care continuă până în 5 iunie 2011, precum şi participarea la proiectul „Let’s Do It Romania” cu coordonare pe zona Fieni – Buciumeni.
Expediţia „Aventura Dolomiţi”, încadrată în programul „Edelweiss” a avut ca rezultate urcarea pe cel mai înalt vârf din Austria, Grossglohner – 3792m, precum şi parcurgerea de trasee alpine via ferrata în zona italiană a munţilor Dolomiţi.
Pentru anul 2011, AEFC şi-a propus, pe lângă continuarea activităţii în cadrul celor patru programe şi extinderea ariei preocupărilor sale. Aşadar, în urma depunerii dosarului de candidatură, Asociaţia Ecologică Floare de Colţ va prelua în custodie pe o perioadă de cinci ani, Rezervaţia Naturală Plaiul Domnesc. De asemenea, AEFC îşi propune deschiderea unui Centru de Educaţie Non Formală pentru copii şi tineret în oraşul Fieni, cu sprijinul primăriei şi a altor organizaţii, pentru a putea diversifica activităţile de atragere a copiilor şi tinerilor către activităţi ecologice şi ecoturistice, iar pentru că 2011 este anul voluntariatului, şi Asociaţia Ecologică Floare de Colţ face parte din Grupul de Acţiune Locală „Bucegi-Leaota”, se intenţionează ample acţiune de remarcare în Munţii Leaota şi de ecologizare în Munţii Bucegi, cu sprijinul voluntarilor.
Vă aşteptăm alături de noi!

Prundaru Marius

duminică, 13 martie 2011

RECICLÂND HÂRTIA, SALVEZI UN COPAC!




În cadrul programului “RĂSPUND PREZENT!”, Asociaţia Ecologică Floare de Colţ a iniţiat în data de 5 iunie 2010, cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, proiectul “RECICLÂND HÂRTIA, SALVEZI UN COPAC!”.
Scopul acestui proiect este de a conştientiza în rândul copiilor, tinerilor şi cetăţenilor Judeţului Dâmboviţa, necesitatea reciclării deşeurilor din hârtie sau carton. Ca activităţi în acest proiect desfăşurăm pe lângă proiecţii de imagini, cu tematică ecologică în şcoli şi colectare de maculatură, atât în şcoli, cât şi în alte instituţii.
Deoarece dorim să continuăm acest proiect până la data de 5 iunie 2011, vă aşteptăm alături de noi sub deviza: "Înainte s-aruncaţi, învăţaţi să reciclaţi!"
Dacă doriţi să vă alăturaţi în acest proiect, puteţi colecta maculatură şi o puteţi preda la adresa: Fieni, Str. Ing. Aurel Rainu nr.89.
În cazul unei cantităţi mai mari, AEFC poate veni să ridice maculatura colectată dacă este nevoie.
Parteneri în acest proiect ne sunt:
- Primăria oraşului Fieni
- Organizaţia Naţională Cercetaşii României - Centrul Local "Naparis" Pucioasa
- Şcoala "Diaconu Coresi" Fieni
- Grupul Şcolar Industrial "Ing. Aurel Rainu" Fieni
- Şcoala "Ion Ciorănescu" Moroieni

Puteţi lua legătura cu noi la adresa:
asociatiafloaredecolt@yahoo.com sau la 
tel. 0722 689911









joi, 10 martie 2011

INTERVIU LA PRIMĂRIA FIENI


Joi 10 martie 2011, la invitaţia doamnei Irina Ioana, de la firma Media Vision, Ileana Bocanciu, voluntar în cadrul Asociaţiei Ecologice Floare de Colţ a susţinut un interviu la Primăria Fieni, în cadrul activităţilor proiectului “Să regândim împreună strategia de dezvoltare a oraşului nostru – Actualizarea strategiei de dezvoltare locală a oraşului Fieni”.

Răspunsurile la întrebări se găsesc mai jos:


FOAIE DE RĂSPUNS LA INTERVIU

LOCUL ŞI DATA DESFĂŞURĂRII INTERVIULUI: ORAŞUL FIENI, 10 martie 2011

PERSOANA INTERVIEVATĂ: ILEANA BOCANCIU

INSTITUŢIA; FUNCŢIA: VOLUNTAR ÎN ASOCIAŢIA ECOLOGICĂ FLOARE DE COLŢ

1.Unde ne aflăm în prezent?”
Strategia este drumul pe care păşim, pentru a ajunge într-un loc dorit. Sunt tot felul de drumuri: pavate, ocolite, directe, uşoare, înguste... În ceea ce priveşte strategia de dezvoltare locală a oraşului Fieni eu cred că ne aflăm acum pe un drum dificil. Cred că suntem pe un drum de munte, cu ocolişuri, suişuri şi coborâşuri dar şi cu freamătul brazilor alături, care ne face să mai uităm de oboseală. Cu tot greul, cred însă că ne aflăm pe drumul cel bun.

Vorbind acum în termeni reali, cred ca investitorii au început să înţeleagă şi să profite de avantajele pe care le oferă oraşul Fieni, ca oraş liniştit, în apropierea unor zone de interes turistic major, cu o climă blândă şi prietenoasă şi cu forţă de muncă uneori insuficient pusă la treabă.

2. O sinteză a aspectelor pozitive, în ceea ce priveşte dezvoltarea oraşului Fieni, consider că este normalitatea şi siguranţa vieţii pe care o trăim azi. Oricât de simplu ar părea, a locui firesc şi cu plăcere într-un loc, nu e întotdeauna la îndemână, aşa cum a trăi cu tine însuţi nu e întotdeauna uşor. Eu mă întorc „acasă” cu bucurie. Fie că vin din Antarctica, fie că vin de la Pucioasa.
Partea negativă a lucrurilor cred că provine din faptul că nu toată lumea vede lucrurile în acelaşi mod, întrebându-se: „De ce să locuiesc aici?” „De ce să muncesc aici?” De ce să învăţ aici? „De ce să investesc aici?”  
Iar activitatea autorităţii publice locale este în strânsă legătură atât cu aspectele pozitive, cât şi cu cele negative.

3. Cea mai mare oportunitate pentru oraşul nostru mi s-a părut întotdeauna poziţia geografică pe care acesta o are. Cred că dezvoltarea agriculturii ecologice, mica industrie dezvoltată prin intermediul IMM-urilor, turismul local sau regional prea puţin dezvoltat faţă de potenţialul zonei precum şi fondurile puse la dispoziţie de Uniunea Europeană sunt tot atâtea argumente care ar putea contribui la dezvoltarea în continuare a oraşului Fieni.

4. Unde vrem să ajungem în viitor pe termen scurt?
Urmând drumul greu de munte, abrupt şi întortocheat uneori, ne dorim să ajungem la culmea însorită, de pe care putem vedea în tihnă împrejurimile. Pentru aceasta, direcţiile de intervenţie pentru promovarea investiţiilor ar trebui îndreptate fără excepţie către schimarea atidudinii oamenilor, de la „De ce să locuiesc aici?” „De ce să muncesc aici?” „De ce să învăţ aici?” „De ce să investesc aici?”  la bucuria pe care ţi-o dă sentimentul de „acasă”.

5. Câteva măsuri de dezvoltare care ar trebui incluse în viitoarea strategie extinsă până în 2013 ar putea fi:
M1. Reabilitarea şi modernizarea infrastructurii oraşului
M2. Reabilitarea şi modernitarea utilităţilor publice
M3. Sprijinirea educaţiei, sănătăţii, culturii şi sportului
M4. Sprijinirea investiţiilor în industrie, agricultură, turism
M5. Sprijinirea activităţilor de tineret, agrement, petrecerea timpului liber
M6. Conservarea şi protecţia mediului înconjurător

6. Cateva obiective de atins pentru dezvoltarea orasului ar putea fi:

O1.1 Reabilitarea şi modernizarea drumurilor din interiorul oraşului
O1.2 Modernizarea drumurilor de legătură cu localităţile învecinate
O1.3 Modernizarea drumurilor de interes economic
O2.1 Reabilitarea, modernizarea şi extinderea reţelei de apă potabilă şi canalizare
O3.1 Finalizarea reabilitării şi dotării unităţilor şcolare din oraş
O3.2 Reînfiinţarea punctului sanitar de asistenţă permanentă
O3.3 Înfiinţarea unui centru cultural
O3.4 Reabilitarea bazei sportive a oraşului
O4.1 Crearea unui mediu favorabil pentru atragerea şi sprijinirea investitorilor
O4.2 Susţinerea IMM-urilor a agriculturii ecologice şi a turismului în crearea de noi locuri de muncă
O4.2 Măsuri pentru sprijinirea agroturismului şi a agriculturii ecologice
O5.1 Crearea unui fond destinat activităţilor pentru tineret
O5.2 Înfiinţarea unui centru de educaţie non-formală, informare şi documentare pentru copii şi tineret
O5.3 Amenajarea de noi locuri de joacă pentru copii
O6.1 Realizarea de proiecte care să conducă la oprirea degradării mediului şi la îmbunătăţirea calităţii lui
O6.2 Colaborarea cu organizaţii neguvernamentale din domeniul protecţiei mediului

7. Impactul economic al dezvoltării oraşului ar fi în primul rând generarea de profit şi ar fi direct proporţional cu dezvoltarea activităţilor economice în oraşul Fieni. La rândul lui, impactul economic ar genera creşterea nivelului de trai al locuitorilor care ar  avea ca efect impactul social. Implicarea socială i-ar determina pe oameni să devină mai conştienţi şi mai responsabili în respectarea şi protejarea mediului înconjurător.


Întocmit,
Preşedinte AEFC
Prof. Marius Prundaru

miercuri, 9 martie 2011

ASSOCLIC

În data de 9 martie 2011, Asociaţia Ecologică Floare de Colţ a depus dosarul de candidatură şi cererea de finanţare la Asociaţia ASSOCLIC - Programul Ateliere Fără Frontiere cu proiectul EDUCAŢIE ECOLOGICĂ PENTRU COPII ŞI TINERET. Proiectul are ca scop creşterea accesului la forme de educaţie non-formală a copiilor şi tinerior aflaţi în dificultate, din zona de nord a Judeţului Dâmboviţa prin utilizarea calculatorului. Publicul ţintă este constituit din cel puţin 100 de copii şi tineri aflaţi în dificultate (domiciliul în mediul rural, proveniţi din familii monoparentale, cu părinţii şomeri sau cu venituri mici, proveniţi din familii cu mai mulţi copii în întreţinere etc), din zona de nord a Judeţului Dâmboviţa, cu vârsta între 11 şi 26 de ani.

marți, 8 martie 2011

PROMOVARE ÎN PARTENERIAT - 7 martie 2011

Luni 7 martie 2011, la invitaţia doamnei Director Adjunct Prof. Carmen Frăţilă, Ileana Bocanciu, voluntar în cadrul Asociaţiei Ecologice Floare de Colţ a susţinut un interviu la Grupul Şcolar Industrial “Ing. Aurel Rainu” Fieni, în prezenţa elevilor din această şcoală, implicaţi în Proiectul Multilateral Comenius: Noi ne promovăm regiunea şi ţara - Tânărul European creează un nou stil de viaţă  (We are promoting ourselves the region and the country - the European youth create new lifestyle) proiect realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene prin Programul de Învăţare pe tot parcursul vieţii. Cu această ocazie, invitata a răspuns întrebărilor adresate de elevi, referitor la regiunea de nord a judeţului Dâmboviţa, din punct de vedere al atracţiilor turistice şi al oprtunităţilor de petrecere a timpului liber dar şi referitor la implicarea organizaţiilor neguvernamentale în viaţa comunităţii prin implicarea cetăţenilor în programe şi proiecte educative de conştientizare a necesităţii protecţiei naturii şi dezvoltării durabile. Au fost puse la dispoziţie imagini în format digital pentru a completa informaţiile.
La finalul activităţii Ileana Bocanciu a fost invitată să participe la viitoarea întâlnire a tinerilor la Consiliul Elevilor, pentru a discuta despre modalităţi concrete de colaborare în viitor.

Date utile:
Prof. Carmen Frăţilă - Coordonator proiect
e-mail: carmencita_fra@yahoo.com
tel. 0723 292 046
tel. unitate şcolară: 0245 774515, fax: 0245 774253
e-mail: liceulfieni@yahoo.com

Întocmit,
Preşedinte AEFC
Prof. Marius Prundaru