vineri, 6 aprilie 2012

ŞCOLA ALTFEL - ŞCOALA MUNTELUI - O ZI CU CERCETAŞII

Proiectul „ŞCOALA ALTFEL – ŞCOALA MUNTELUI – O ZI CU CERCETAŞII” a fost susţinut şi realizat de Asociaţia Ecologică Floare de Colţ şi Organizaţia Naţională Cercetaşii României – Centrul Local „Naparis” Pucioasa în parteneriat cu Primăria oraşului Fieni, Primăria comunei Moroeni, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa şi Centrul de Vacanţă „Cerbul” în perioada 2-6 aprilie 2012  în Munţii Bucegi / Leaota, având ca scop atragerea copiilor şi tinerilor în activităţi de educaţie nonformală desfăşurate în mijlocul naturii.Proiectul face parte din programul "Natura ne invaţă primii paşi în viaţă", proiect care a ajuns astfel la 1414 participări.
La acţiune au participat 271 de persoane (226 de elevi, 13 profesori, 6 părinţi şi 26 de monitori) de la 12 şcoli (Şcoala „Ion Ciorănescu” Moroeni, Liceul de Arte „Bălaşa Doamna”, Grupul Şcolar „Nicolae Ciorănescu”, Şcoala „Mihai Viteazul”, Colegiul Naţional „Ienăchiţă Văcărescu”, Grădiniţa "Raza Verde", Grupul Şcolar „Voievodul Mircea”Colegiul Economic „Ion Ghica” din Târgovişte, Şcoala Gorgota, Şcoala Centrală Bucureşti, Şcoala „Elena Donici Cantacuzino”, Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu” Pucioasa).
Pe parcursul celor cinci zile de "Şcoală Altfel", cei 226 de copii şi tineri, însoţiţi de profesori sau chiar de părinţi sau bunici şi coordonaţi de monitori ai Asociaţiei Ecologice Floare de Colţ şi lideri ai Centrului de cercetaşi "Naparis" au descoperit pas cu pas minunile simple ale naturii: cum se face mierea, unde cresc căpşunile, unde poţi găsi fosile de peşti vechi de milioane de ani, cine construieşte o peşteră, cât de repede "aleargă" o salamandră, ce diferenţă este între brad şi molid sau cum miroase pădurea udă după ploaie. Indiferent de vârstă, participanţi (între 5 şi 18 ani) au participat cu entuziasm la jocurile specifice cercetăşiei, s-au murdărit şi s-au udat, au lucrat în echipă şi s-au ajutat unii pe alţii, au obosit şi poate chiar s-au mai lovit, dar la finalul fiecărei zile încântaţi şi cu diploma în mână, au strigat la unison deviza cercetaşilor: "Gata oricând!"

Ileana Bocanciu - Coordonator proiect


Fotografii:
Ziua 1 - 2 aprilie 2012
Ziua 2 - 3 aprilie 2012
Ziua 3 - 4 aprilie 2012
Ziua 4 - 5 aprilie 2012
Ziua 5 - 6 aprilie 2012
Presa:
Gazeta Dâmboviţei
Incomod Media
Niuzer
Presaonline
Colegiul Economic "Ion Ghica" Târgovişte
Ghidul locatarului

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu