Roşia Montană a împlinit 1882 de ani de la prima sa atestare documentară, pe 6 februarie 131. Roşia Montană este
cea mai veche localitate minieră din România şi este considerată de istorici
actul de naştere al poporului român.
Ziua
Roşiei Montane este un prilej de a sublinia importanţa conservării şi punerii
în valoare a patrimoniului natural şi cultural de la Roşia Montană şi de a face
cunoscute riscurile la care este supusă întreaga zonă de către proiectul minier
propus de compania Roşia Montană Gold Corporation.
Anul acesta s-a aniversat
pentru prima dată Ziua Roşiei Montane la Târgovişte. Acţiunea a fost organizată
de un grup de voluntari, cu sprijinul şi colaborarea Bibliotecii Judeţene
« I.H. Rădulescu » Dâmboviţa, Asociaţiei Ecologice Floare de Colţ,
Societăţii Astronomice Române de Meteori şi Fundaţiei Judeţene pentru Tineret
Dâmboviţa.
Între orele 12 :00 şi
14 :00 în Piaţa Tricolorului s-a amenaja un stand informativ cu pliante şi
fotografii. De la ora 16 :00, în sala mare a Bibliotecii Judeţene « I.H.
Rădulescu » au fost prezenţi peste 120 de oameni, majoritatea tineri, care
au avut ocazia să vadă expoziţia de fotografii « Roşia Montană între rai
şi iad » precum şi filme documentare pe această temă. Accesul publicului a
fost gratuit.
În cursul lunii februarie,
expoziţia de fotografii şi filmele documentare vor fi expuse pentru elevi în
mai multe şcoli din judeţul Dâmboviţa, cu ajutorul profesorilor voluntari din
Asociaţia Ecologică Floare de Colţ.
Implicarea AEFC în această
activitate a fost :
- Participarea la şedinţa de început
(Marius, Vali, George, Nicu, Ileana)
- Postarea pe pagina de Facebook şi
pe blogul asociaţiei a acţiunii
-
Participarea la activitatea de pe
platou (Vali, Nicu, George)
-
Participare la activitatea de la
sală (Marius, Vali, George, Nicu, Silvia (cu un grup de elevi), Gheorghiţa (cu
un grup de elevi), Tanţi Anghel (cu 4 voluntari AEFC)
-
Plata fotografiilor realizate
pentru expoziţie
-
Asigurarea suportului pentru
fotografii
- Participarea la emisiunea
« Fără secrete » - Columna TV (Vali şi Nicu)
-
Diplome şi adeverinţe pentru elevii
şi profesorii participanţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu