luni, 28 octombrie 2013

Şcoală montană pentru tineret - la final

În perioada 25-27 octombrie 2013 au avut loc activităţile teoretice şi practice ale proiectului „ŞCOALĂ MONTANĂ PENTRU TINERET”, proiect implementat de Asociaţia Ecologică Floare de Colţ, care s-au desfăşurat în Munţii Bucegi şi Leaota cu locaţia de cazare la Centrul de Vacanţă „Cerbul” de pe Valea Ialomiţei. Timp de trei zile, 50 de tineri cu vârsta între 14 şi 19 ani, reprezentând: Colegiul Naţional „Constantin Carabella”, Colegiul Naţional „Ienachiţă Văcărescu”, Colegiul Economic „Ion Ghica” din Târgovişte, Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu” din Pucioasa şi Asociaţia Tineri pentru Europa de Mâine, coordonaţi de cinci monitori ai organizaţiei, au luat parte la mai multe activităţi, preponderent în mijlocul naturii, unde au învăţat lucruri utile şi au legat noi prietenii. Drumeţia montană, atelierele de căţărare, rapel, speologie, sau construirea unui adăpost, precum şi focul de tabără, au fost tot atâtea ocazii de a-şi cunoaşte şi depăşi limitele dar şi tot atâtea prilejuri pentru amintiri de neuitat!
Tabara a fost finanţată de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dâmboviţa şi realizată în parteneriat cu Organizaţia Naţională „Cercetaşii României” – Centrul Local „Naparis” Pucioasa. Acţiunea a fost a 38-a etapă a programului „Natura ne învaţă primii paşi în viaţă”, program care totalizează astfel, 2250 de participanţi în cei trei ani şi jumătate de activitate ai asociaţiei.

Preşedinte AEFC – Prof. Marius Prundaru

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu