joi, 5 iulie 2018

MUNŢOMANUL VOLUNTAR


Asociaţia Chindia Jurasic Park, cunoscută ca un vechi promotor al mișcării turistice montane dâmbovițene, organizează în perioada 23 - 26 iulie 2018, în munții Bucegi, activităţile practice ale proiectului "Munțomanul voluntar", proiect finanţat de Primăria Municipiului Târgovişte şi realizat în parteneriat cu Şcoala "Coresi" Târgovişte.
Pe parcursul a patru zile, cei 36 de elevi participanţi la proiect, vor învăța, atât teoretic, cât mai ales la atelierele practice, lucruri folositoare despre munte: echipamentul individual şi colectiv folosit în drumeţia montană, orientarea în teren cu ajutorul formelor de relief, formele, culorile şi semnificaţiile marcajelor turistice din România, cum se pregăteşte şi ce trebuie să conţină rucsacul unui montaniard, care sunt regulile deplasării pe munte şi care sunt pericolele care pot apărea în munţi, noțiuni elementare de meteorologie montană ș.a.. De asemenea, tinerii vor participa la remarcarea traseului „triunghi galben” (Cheile Tătarului – valea Tătarului – stâna din valea Tătarului - șaua Deleanu), unul din traseele cu marcaje „rele” din munții Bucegi şi vor putea vedea, „in situ – pe viu”, diverse forme de exocarst (chei, doline, lapiezuri) sau endocarst (grote artificiale sau peșeri naturale). Cazarea participanţilor se va face  la Pensiunea "Gura de rai" din frumosul bazinet al Padinei.
Vă aşteptăm alături de noi!

Posta Nicolae

Preşedinte ACJP



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu