miercuri, 29 august 2018

Şcoala Curajului 2018 - Proiect la final


Cea de-a X-a ediţie a taberei de educaţie nonformală "Şcoala Curajului", desfăşurată în perioada 20-24 august 2018, s-a încheiat cu bine!
Asociaţia Ecologică Floare de Colţ în parteneriat cu Organizaţia Naţională "Cercetaşii României" - Centrul Local"Naparis", cu finanţare din partea Ministerului Tineretului şi Sportului, a organizat şi susţinut o tabără educativă de educaţie nonformală, în domeniul turismului montan specializat, în Munţii Bucegi - zona Padina. Timp de 5 zile, cei 40 de tineri proveniţi din judeţele Dâmboviţa, Constanța sau București-Ilfov, cu vârste între 14 şi 20 de ani au avut ocazia să înveţe lucruri noi despre lumea minunată a muntelui şi să facă faţă la o mulţime de provocări.
În prima zi, la scurt timp după masa de prânz,  toate echipele au plecat într-o mică drumeție spre Cheile Tătarului. După trecerea prin Cheile Coteanului și primirea de informații despre râul Ialomița, despre cele 7 chei ale sale și despre etimologia actualului nume al râului, întregul lot de tineri a ajuns la Turbăria Lăptici, o interesantă rezervație naturală unde au aflat informații despre vegetație, faună specifică, ceva geologie etc. În Cheile Tătarului a fost vizitată „misterioasa” grotă artificială săpată în peretele de calcar și au fost identificate câteva trasee de alpinism din pereții cheilor. La întoarcere, tinerii au inițiat o mică acțiune de ecologizare strângând deșeurile lăsate de o parte din turiștii relativ certați cu civilizația. De asemenea, s-a intrat la Izbucul Coteanu, alt obiectiv geologic aflat la izvorul  văii cu același nume, zona ascunzând ceva obiective speologice mai puțin cunoscute. Seara, după cină, tinerii s-au grupat în echipe de câte 4 membri (2 băieți și 2 fete), apoi  şi-au confecţionat steagul şi au ales un slogan, cât mai potrivit cu numele echipei.
Ziua a doua, „ziua cea mai lungă”, a fost alocată parcurgerii traseului Padina – Babele, cu urcare pe „cruce albastră”, pe celebrul „picior al Babelor”, iar în momentele de pauză au fost oferite informații despre creste montane și văi, despre peșteri și avene, despre eroziunea apei și a vântului asupra rocilor de conglomerat. După o serie de poze la stâncile numite „babe”, a urmat o ușoară urcare spre simbolul Bucegilor, spre Sfinx, urmată de un amplu tur de orizont asupra culmilor înconjurătoare. Dar, obiectivul zilei, era legat de continuarea traseului pe marcaj „cruce roșie” și ajungerea la Crucea Eroilor, situată în șaua Caraimanului, la 2291 m. Sintetica lecție de istorie, legată de construirea acestui simbol al națiunii române, prezentată de unul dintre monitori a fost apreciată atât de elevi, cât și de cadrele didactice însoțitoare. Revenirea s-a făcut în două variante, una tot pe „cruce albastră”, iar altă grupă, mai mică, a parcurs „Drumul lui Butmăloiu” („bandă albastră”), care leagă cabana Piatra Arsă de hotelul Peștera. Seara, în clubul pensiunii, au continuat jocurile colective și activitățile instructive.
 Ziua a treia a început cu probele de căţărare la panou artificial şi tiroliană, desfăşurate pe semigrupe, la sediul ANSMR din Padina, alternativ cu vizitarea Peșterii Ialomiței, un obiectiv recent modernizat de autoritățile județene, vizită presărată cu explicații științifice, dar și cu informații istorice sau legende. După masa de prânz a urmat o lecție teoretică legată de folosire busolei, iar scurtul traseu organizat în zona cazării le-a permis utilizarea cunoștințelor în găsirea posturilor probei de orientare sportivă.
Joi, în ultima zi plină, echipele au parcurs interesantul parc de aventură organizat în apropierea hotelului Peștera, dar au a trecut şi alte teste ale curajului, precum căţărarea pe stâncă (normal, asigurați în coardă) şi coborârea în rapel, în poligonul amenajat în Vărăria Mică. Probe pline de adrenalină întrerupte, din păcate, de o ploaie rapidă de vară. După amiaza a fost dedicată altei probe inedite, orientare sportivă cu descrierea posturilor pe bază de…versuri. Ca de obicei, ultima seară a fost dedicată focului de tabără, iar atmosfera a fost încălzită de acordurile unei chitare, dar și de muzica populară asigurată de alți turiști aflați în zonă.
Vineri dimineața, toți participanții au primit Diploma a absolvire a Școlii Curajului 2018, iar ultima probă, întradevăr simbolică, a fost o amplă acțiune de ecologizare, participanţii la tabără colectând într-un timp foarte scurt, o cantitate apreciabilă de gunoi, din lunca Padinei, invadată în această perioadă de mii de turişti. Tinerii au dat astfel un exemplu de atitudine civică, pentru cei care sunt mai puţin prieteni cu natura.
La finalul acţiunii, toţi participanţii au primit tricouri şi insigne, care le vor aminti peste ani, că au reuşit să-şi depăşească limitele şi să parcurgă cu succes toate provocările acestei săptămâni deloc uşoare.
"Şcoala Curajului 2018", aflată la a zecea ediție, a fost cea de-a 79-a etapă a programului "Natura ne învaţă primii paşi în viaţă", care numără acum, nu mai puțin de 3944 de participanţi, în opt ani de activitate.
Felicitări tuturor pentru dăruirea cu care s-au implicat în acest proiect!
Vă aşteptăm alături de noi şi la acţiunile viitoare!

Ileana Bocanciu - Coordonator proiect



sâmbătă, 25 august 2018

Şcoala Curajului 2018 - Album 12