marți, 14 august 2012
PLAN DE MANAGEMENT
Asociaţia Ecologică Floare de Colţ, în calitate de custode al Rezervaţiei Naturale paleontologice Plaiul Domnesc va depune spre avizare şi aprobare Planul de Management al acestei arii naturale protejate.
luni, 13 august 2012
PLAIUL DOMNESC - JUNIOR RANGER 2012 - Proiect la final
Asociaţia Ecologică Floare de Colţ este o organizaţie
neguvernamentală înfiinţată în martie 2010.
Fiind membră a Fundaţiei pentru Tineret Dâmboviţa a
Grupurilor de Acţiune Locală „Bucegi-Leaota” şi „Valea Ialomiţei”, asociaţia
are în custodie Rezervaţia Naturală Paleontologică Plaiul Domnesc.
În perioada 1 mai
– 15 august 2012, AEFC a implementat
proiectul „PLAIUL DOMNESC – JUNIOR
RANGER 2012”.
Proiectul a fost finanţat de Fundaţia pentru Parteneriat
şi MOL România în cadrul programului „Spaţii verzi”, componenta „Arii naturale
protejate”.
Parteneri în acest
proiect au fost:
- Primăria oraşului Fieni
- Primăria comunei Moroeni
- Şcoala „Ion Ciorănescu” Moroeni
- Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu” Pucioasa
- Grupul Şcolar „Voievodul Mircea” Târgovişte.
Scopul proiectului a
fost de a creşte gradul de promovare şi popularizare în rândul a cel puţin 300 de
tineri din 3 localităţi ale judeţului Dâmboviţa, pentru ridicarea nivelului de cunoaştere şi acceptare a acestei arii
protejate în rândul comunităţii locale.
Activităţile şi rezultatele proiectului au
fost următoarele:
- amenajarea
„Colţului Rezervaţiei Plaiul Domnesc” în cele două primării şi în cele trei
şcoli implicate în proiect, prin realizarea şi montarea a cinci panouri cu
informaţii şi fotografii despre rezervaţie, în perioada 15-31 mai 2012;
- campanie
de informare în şcolile partenere, prin organizarea a 10 întâlniri cu elevii cu
ocazia Zilei Mondiale a Biodivrsităţii şi Zilei Mondiale a Mediului prin care a crescut gradul de implicare în
activităţi educative non-formale, cu tematică de mediu, legate de arii naturale
protejate, în rândul a 320 de elevi şi trei profesori din cele trei unităţi de
învăţământ dâmboviţene partenere în perioada 15 mai – 22 iunie 2012;
- concurs
cu tema „De ce vreau să devin Junior Ranger?” organizat în cele trei
şcoli, în urma căruia 30 de elevi au fost selectaţi pentru a participa la tabăra „Plaiul Domnesc –
Junior Ranger 2012”;
- organizare
taberei montane „Plaiul Domnesc – Junior Ranger 2012” în perioada 17-22
iulie 2012 în Munţii Bucegi şi Leaota, cu locaţia de cazare la Centrul de
vacanţă „Cerbul”, la care au participat alături de cei 30 de elevi, trei profesori coordonatori, precum şi doi
rangeri, trei monitori şi doi responsabili cu organizarea activităţilor taberei,
din partea Asociaţiei Ecologice Floare de Colţ.
- promovarea
proiectului a fost asigurată prin articole pe pagini web, în ziarele locale,
apariţii la televiziuni locale precum şi distribuirea de materiale
promoţionale: pliante, tricouri, pixuri, sigle autocolante, diplome, brelocuri, insigne
şi fotografii.
Prin implicarea în proiect a celor 350 de
elevi, 4 profesori şi 7 repezentanţi ai AEFC, proiectul a contribuit la
promovarea şi protejarea Rezervaţiei Naturale Plaiul Domnesc stimulând
participarea copiilor şi tinerilor la activităţi de educaţie ecologică montană.
Le mulţumim tuturor pentru implicare, precum
şi finaţatorilor – Fundaţia pentru Parteneriat şi MOL România.
Prundaru Marius
Preşedinte AEFC, coordonator proiect
Abonați-vă la:
Postări (Atom)