sâmbătă, 30 iulie 2011

VOLUNTAR PENTRU LEAOTA - Seria II

În perioada 25-29 iulie 2011, Asociaţia Ecologică Floare de Colţ a realizat a doua parte a activităţilor teoretice şi practice din proiectul Voluntar pentru Leaota. Având ca scop atragerea tineretului în activităţi de voluntariat în sprijinul respectării şi protejării naturii, proiectul a implicat în această etapă, 40 de tineri voluntari de la Seminarul Teologic „Sf. Ioan Gură de Aur”, Grupul Şcolar Industrial „Nicolae Ciorănescu”, Liceul Teoretic „Petru Cercel” din Târgovişte şi Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu” Pucioasa.Tinerii, însoţiţi de profesori şi membri ai AEFC au profitat din plin de aceste zile călduroase de vară, reuşind să ducă la bun sfâşit ce şi-au propus: remarcarea traseului cruce roşie între Stâna din Culmea Rătei şi Vârful Leaota (2133m), traseu dificil cu diferenţă de nivel de aproape 600 m, precum şi ecologizarea Văii Răteiului între Centrul de Agrement Cerbul şi Cheile Răteiului. La final, tinerii au participat la concursul „Cel mai tare Voluntar”, dovedind că au acumulat atât cunoştinţe teoretice cât şi abilităţi practice, care le vor fi folositoare mai departe în viaţă. Proiectul Voluntar pentru Leaota este finanţat de Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret şi realizat în parteneriat cu Primăria oraşului Fieni. De asemenea, colaborarea cu Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi cu Administraţia Parcului Natural Bucegi, precum şi vremea minunată pe care au avut-o pe tot parursul acţiunii şi gazdele desăvârşite de la Centrul de Vacanţă „Cerbul” au făcut ca şi această parte a acţiunii să fie un succes deplin.
La final de proiect putem spune că ne-am indeplinit obiectivele cu ajutorul voluntarilor, care au făcut o treabă minunată, pentru turişti pentru natură dar şi pentru ei înşişi, dovedind că merită cu prisosinţă titlul de VOLUNTAR!

Prof. Marius Prundaru
Preşedinte AEFC

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu